GÂNDUL NEWS. Cinci mașini au ars în parcarea unui bloc din Galați

Publicat: 13/10/2021, 17:00

În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 17.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale momentului.

Înjunghiat în plină stradă

Un tânăr de 21 de ani a fost înjunghiat cu un cuțit în fața magazinului în care lucra, pe un bulevard din Brașov. Totul ar fi început în interior, unde mai mulți indivizi s-au luat la ceartă cu vânzătorul. În cele din urmă, au ieșit cu toții, iar tânărul a încercat să-i alunge. Unul dintre bărbați a început să îl îmbrâncească, apoi a scos un briceag și l-a înjunghiat, după care a fugit. Agresiunea a fost surprinsă de o cameră de supraveghere din zonă. Martorii i-au acordat primul ajutor victimei până la sosirea autorităților. Ulterior, tânărul a fost transportat la spital și operat de urgență. Agresorul a fost identificat și reținut pentru tentativă de omor.

Șosea însângerată

O femeie în vârstă de 47 de ani a murit pe loc, după ce un șofer a intrat în mașina în care se afla, pe drumul ce face legătura între Cluj-Napoca și Oradea. Bărbatul de 44 de ani a pierdut controlul mașinii, s-a izbit de un parapet din beton și a lovit o mașină care venea din sensul opus. Femeia, care se afla pe locul din dreapta, a rămas încarcerată în mormanul de fiare și, în ciuda eforturilor medicilor, nu a mai avut nicio șansă. Cel care se afla la volanul mașinii a fost transportat la spital în stare gravă.

Tragedie evitată la milimetru

Un șofer a reușit în ultima clipă să tragă de volan și să salveze doi tineri care au căzut de pe o trotinetă, chiar în fața mașinii sale, pe un bulevard din Cluj-Napoca. Incidentul a fost surprins de camera de bord a mașinii. Ulterior, imaginile au fost postate pe o rețea de socializare.

Cinci mașini au ars în parcarea unui bloc din Galați

Dintre acestea, patru au fost distruse în totalitate. Din cauza flăcărilor, ușile termopan ale blocului s-au topit iar proprietarii nu au mai putut ieși ca să-și mute autoturismele. Pompierii au intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă și au reușit să stingă focul care se extindea cu repeziciune din cauza vântului puternic. Se pare că flăcările au plecat din partea din spate a unui autoturism și s-au extins și la mașinile parcate în apropiere. Poliția a deschis un dosar penal pentru distrugere și ia în calcul varianta ca focul să fi fost pus intenționat.

Incendiu devastator într-o localitate din județul Bacău

Un siloz de cereale a fost mistuit de flăcări. 70 de tone de semințe de floarea soarelui depozitate au ars. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri din Bacău, Adjud, Oneşti şi Sascut. Incendiul a fost stins cu greu. Intervenția a durat șapte ore. Acum se fac cercetări pentru a stabili care a fost cauza producerii incendiului. Din fericire, nu au existat victime.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Cum au apărut baobabii, numiți și „copacii vieții”, pe Pământ?
×